Bianca Mihai
Psiholog Clinician Psihoterapeut

Siguranța ta emoțională este prioritatea mea

"Îmi doresc ca mesajul meu să ajungă la client, iar după fiecare ședință de psihoterapie, acesta să afle lucruri noi despre sine însuși, sub forma unor insight-uri relevante, sănătoase și motivaționale. Informația îți aduce un plus de încredere în tine. În rolul de psihoterapeut mă simt cel mai bine, pentru mine este acel loc autentic, fertil, din care pot să generez progres, atât pentru mine, cât și pentru clienții mei."

Despre mine

Provocare constantă. Conectare autentică. Senzații și sinestezii.

Specializată în aria psihoterapiei cognitiv-comportamentale, psihologiei clinice și hipnozei ericksoniene. Îmi propun, prin eforturi susținute, să îmi mențin mereu angajamentul puternic față de profesia mea de psihoterapeut, să respect codul deontologic, să mă informez constant și să duc un proces continuu de dezvoltare personală, pentru ca alianța terapeutică să fie nedistorsionată și cât mai sănătoasă.

Psihoterapie individuală

Vrei să ai o relație mai sănătoasă cu sine și cu ceilalți?

Ședințele de psihoterapie individuală se desfășoară unu la unu și se adresează celor care își doresc, în mod voluntar și conștient, să se descopere pe sine, să facă schimbări vizibile…

Psihoterapie de cuplu

Aveți senzația că vă lipsește ceva în relația de cuplu?

Vă certați în continuu? Vă este dor de cum comunicați în trecut? Atunci când viețile a două persoane se îmbină, lucrurile se complică. Când etapa de îndrăgostire este depășită…

Schimbă-ți viața

Găsește terapia preferată pentru echilibrul tău

Ca părinte, îți dorești foarte mult ca emoțiile negative ale copilului tău să dispară, să fie compliant, atent la sugestiile tale, cooperant, calm și aproape de familie. Atunci când acestea nu se ameliorează...

Relaționarea cu personalitățile dificile ne provoacă pe toți, într-o măsură sau alta, căci fiecare dintre noi întâlnește în viața sa un prieten, un șef, un coleg, un partener romantic sau chiar un părinte cu tendințe de personalitate dificile....

Nu găsești în orașul tău de domiciliu un specialist în psihoterapie? Nu găsești persoana potrivită în terapeutul tău? În cazul în care ești și un mare fan al tehnologiei inovative, soluția potrivită pentru tine, pare a fi psihoterapia în online...

Știați că hipnoza include tehnici de respirație și relaxare progresivă, care induc un răspuns de relaxare pe măsură ce mușchii se eliberează de tensiune, respirația se adâncește, bătăile inimii încetinesc și tensiunea arterială scade?

Găsește noi perspective

Descoperă beneficiile care îți schimbă viața

Identificarea gândurilor disfuncționale îți va debloca energia, crescând reziliența și îmbunătățind sistemul imunitar. Fericirea nu este despre finaluri fericite, ci despre o călătorie conștientă și voluntară, în care resemnificăm fiecare experiență trăită. Astfel, transformăm gândurile și scenariile mintale în oportunități de creștere și regenerare.

Realizând genograma relațiilor trecute și învățând stiluri de atașament securizant, vei sparge vechile bucle toxice. Vei descoperi formele prin care devenim defensivi sau atacăm, găsind echilibrul în relația cu tine însuți și cu ceilalți. În cupluri, vei învăța să comunici eficient, să îngrijești nevoile partenerului și să rezolvi conflictele, micșorând zidurile construite de-a lungul vieții și construind relații sănătoase și echilibrate.

Vei învăța tehnici de respirație și ancorare pentru a te conecta cu corpul tău și a decoda mesajele acestuia. Aceste practici te vor calma, activându-ți senzațiile și conștiința, permițându-ți să pătrunzi în profunzimea psihicului tău. Prin meditație și relaxare progresivă, vei înțelege cauzele problemelor și vei putea realiza schimbările dorite în starea ta conștientă, integrând armonios toate aspectele psihicului tău.

Vei învăța să te cunoști mai bine, înțelegând cum ești manipulat de ceilalți și cum îi manipulezi tu pe ei. Vei descoperi cum negi realitatea, îți reprimi emoțiile și folosești proiecții sau raționalizări. Psihoterapeutul îți va arăta atât partea ta de întuneric, cât și de lumină, ajutându-te să gestionezi mai sănătos aceste mecanisme defensive și să dezvolți o mai bună autoreglare emoțională.

Ce trebuie să știi

Reguli legate de conduita, timpul, spațiul și alianța terapeutică

Ședințele de psihoterapie durează, în medie, 60 de minute, însă în funcție de natura problematicii sau evaluărilor psihologice pot dura până la 90 de minute.

Atunci când doriți să anulați o programare…

Articole recente

Lectura care te aduce mai aproape de terapie